Accidentele pandesc dupa curba!!


Inca nu stiu exact cum sa incep. Chestia e ca nu mi-am revenit. Sambata am pornit, veseli, cu masina, sa ducem copilul la Tarnaveni, unde urma sa stea o saptamana. Mersul cu masina in Romania e o chestie de noroc, de supravietuire, ai senzatia ca esti in jungla si trebuie sa fii mereu in alerta pentru a-ti salva viata. Desi era sambata dupa-masa, soseaua era parca prea aglomerata. Noi circulam pe E68 (sau DN7), de la stanga la dreapta in imaginea de mai jos. Am depasit o masina si am ajuns in curba care ocoleste bucata aia de munte verde. In spate coloana de masini, in fata coloana de masini.


Noi am fi cam asa pe sosea, ca in poza de mai jos (luata de pe net), dar pe dreapta, pe sensul normal de mers in fata.

Din fata, pe sensul opus, apare de dupa curba o masina cu o remorca pe care se afla un obiect prea inalt, de forma unui dulap, insa de dimensiune mai mare ca un dulap. A intrat in curba direct intr-un proces de pierdere a echilibrului, si "dulapul" ala se inclina spre noi. Dumnezeu stie ce exclamatii am scos in timp ce sotul meu a tras de volan cat a putut dreapta (dar nu ai unde sa fugi, ca e vale acolo) si a accelerat. In spatele nostru obiectul si-a continuat rasucirea, fiind legat de remorca a antrenat-o in cadere si aceasta a intors masina. Totul se petrecea atat de repede si eu vedeam asa de distinct toate fazele ca si cum ar fi fost date cu incetinitorul. A urmat ZGOMOTUL si o multime pe care nu stiu s-o descriu: aschii, fragmente de diverse dimensiuni, ROTILE au zburat de-a dreptul. Masina care era dupa noi, si pe care o depasisem, a trecut nu stiu cum si s-a oprit. Nu am reusit sa vad cat de lovita era. Dar dupa ea nu s-a mai vazut nimic, doar aschii. Si erau masini acolo, care veneau toate insiruite. Eu, una m-am panicat si nu mai aveam nici voce. Si copilul s-a speriat. Chiar si sotul meu, pe care pana acuma nu l-am auzit niciodata sa se sperie. Nu am oprit pentru ca am stiut ca toata coloana care venea din spate s-a oprit. Sotul meu a vrut sa se opreasca, dar nu a facut-o din cauza mea. M-am speriat rau. De fapt, vad intr-una masina aia rasturnandu-se spre noi. Daca nu-l depaseam pe cel din fata noastra, noi am fi fost cei loviti din plin. Si nu aveai timp sa scapi.
Ma ingrozesc soselele astea si toti retardatii care ajung sa sofeze. Imi pare rau ca nu am oprit, dar stiu ca au fost oameni acolo care sa-i ajute, pentru ca nu a mai putut nimeni sa treaca. De asta am indraznit sa mergem mai departe.
De atunci am tot cautat pe net si nu am gasit nimic referitor la acel accident, dar am aflat ca soseaua asta e pe locul 3 intr-un top sinistru al pericolului in tara. Nu am stiut pana acuma. Sambata mergem dupa copil, sa-l aducem acasa.
Se pare ca norocul conteaza.
Si ce straniu e cum vezi totul asa de limpede, dar nu reusesti sa faci nimic, deoarece nu exista timpul necesar ca sa reactionezi fizic, numai mintea devine ceva ciudat,  si vede totul ca pe un film 3D-HD.

Comentarii