Totul este relativ

De mult timp mă tot gândesc în ce fel aş putea să mulţumesc celor care m-au ajutat când am fost bolnavă, în 2007. Nu e uşor să reuşeşti să-ţi arăţi recunoştinţa faţă de cei care îţi sunt alături într-un mare impas. A fost o solidaritate extraordinară, şi eu, care am pornit de aici spre Austria în stare gravă (aşa au zis medicii), datorită încurajărilor atâtor prieteni, parcă eram pe altă planetă şi nu mai simţeam nici o durere. Nu am cum să descriu ce poţi să simţi când ţi se spune că eşti în stare gravă şi aici nu ai şansa de a te face bine. Brusc dispare orice vis, orice plan pe care ţi l-ai făcut pentru viitor. Te apucă spaima şi apoi panica şi te uiţi la copilul tău disperat la gândul că poţi să dispari ca şi cum nici nu ai fi existat vreodată. Copilul era in clasa a VIII, dădea examene, a fost la banchet şi eu nu am fost cu ea. A plâns, numai părinţii ei nu au putut fi cu ea. Mda. Şi atunci, dintr-o persoană anonimă, am ajuns să fiu sprijinită de atât de mulţi oameni, un...

Acuma îmi dau seama ce luaţi de val suntem: ne plângem în fiecare clipă de ceva: că vecinul dă muzica prea tare, că pâinea pe care am cumpărat-o azi e prea coaptă sau prea necoaptă, că o nuntă de ţigani a dat traficul peste cap, că e prea cald, că e prea frig.  Dar e PACE ! Restul se rezolvă!!! Priviţi în cele două poze cum arată o zi obişnuită în Timişoara, e cald, e frumos, copiii se aud râzând, aleargă după porumbei - care nu se sinchisesc deloc, se simt în siguranţă, se aude fluierul unui clown care distrează copiii. Un grup de bătrânei discută despre, desigur, fotbal şi politică. Se aude murmurul liniştit al oraşului, apa de la "fântâna cu peşti", oamenii beau suc (cu E-uri) şi mănâncă îngheţată. Toată această privelişte "3D" este cel mai plăcut lucru monoton.

Azi mi-am făcut veacul pe calculator, cercetări intense. Intre timp tv-ul turuie într-una, și, din ora în ora, știri  Aceleași, ca nici nu le mai poți denumi ştiri. Despre GHENOSU, și da un clip în care un manelist ovaționează cu un timbru specific, cu o intonație anume: Ghenosu! Ghenosu! Ghenosu! Ueh! Mi se întoarce stomacul pe dos. In primul rând ca ma calcă pe nervi numele ala care suna ca naiba, și apoi nu pot sa cred ca, oameni aparent intelectuali, vorbesc într-una despre un individ anchetat pentru fapte de neînchipuit pentru mine. La fel le stârnește interesul și "Bercea Mondialul", ca si poreclele astea spuse de en-şpe ori la tv ii transforma în vedete. Dacă lași tv-ul pe un singur program (de stiri) mai multe ore, chiar dacă nu ești atent la ce spun...