Totul este relativ

 A fost un an trist si urat. Pentru mine. Si pentru multi altii. Pentru colegi si cunoscuti. Acu' un an eram fericita ca am adus-o pe mama aproape de mine. Acu' un an mai avea zece zile de trait si nu stiam. Nu a existat o zi in care sa nu ma gandesc la ea. De mai multe ori, Sa-i spun ca am iubit-o. Prea tarziu ... O vad mereu. O vad mereu cum a inchis ochii pentru totdeauna. Si ziua. Si noaptea. A trecut un an dintr-un infinit. Acei ochi prin care trece lumina ... Ii aud vocea ... cred ca o aud

 A trecut o saptamana de la terminarea carantinei. Am reinceput lucrul. Nu a fost ca dupa un concediu obisnuit, ca in concediu te misti, te agiti. Daca ai covid cam stai pe loc. Asa ca la iesirea din carantina si din casa, esti cam ametit si fara vlaga. Te dor muschii de la picioare cand incepi sa umbli. Si te duci la lucru, si o iei de la capat. "Acuma, daca tot te-ai odihnit doua saptamani, poti sa ...". Asa am auzit. Mda, oarecum odihna, dar si frica - nu stare de urgenta, dar stare de alerta personala, cu toate simturile in alerta. Carantina se termina, starea de alerta nu. Orice neregula simti, te intrebi daca nu e un efect al imbolnavirii, pentru ca virusul a fost lichidat, dar, trebuie sa intelegeti ca daca ai fost infectat, el, virusul, s-a lipit in diverse locuri din corpul tau, nu stii unde, la plamani e clar, pentru ca tusesti - si continui sa tusesti si dupa ce s-a terminat carantina. Te intrebi - se vindeca daunele care s-au produs acolo? Se repara sau doar se ci

 Na, treaba e ca a trecut o saptamana de cand eu sunt consemnata in casa, in carantina, in izolare, nu stiu, toate la un loc. Trebuie sa multumim cuiva pentru asta, daca cineva a produs virusul asta intentionat, sa l-a lasat scapat din laborator, nu stie nimeni adevarul, ii multumim aceluia. Ne-am vaccinat ca sa nu ne imbolnavim sau sa scapam mai usor, daca tot ti se baga virusul in tine si nu ai de ales - multumim nevaccinatilor care il plimba peste tot si il inmultesc, il raspandesc cu generozitate, ca sa nu se mai termine niciodata! Si avem noroc, ca nu suntem in stare rea! Avem rude medici si ne-au spus in ce hal e in spital, in ce hal se chinuie cu bolnavii, cu oamenii care sunt disperati de bolnavi, inspaimantati si ingroziti! Si cei mai multi nevaccinati! De ce!!! De ce nu va vaccinati!!! ii intreaba! Da-le naibii de teorii ale conspiratiei, indiferent de toate aceste teorii, nu vrei sa ajungi acolo! Stiti prin cate stari treci chiar daca nu esti grav, stai acasa si, in aparenta

De azi (zi de sambata), carantina. 14 zile. Cand afli ca ai in familie nenorocitul asta de virus, ai un soc. La mine s-a intamplat asa: Miercuri, parea o zi normala, de lucru. La un moment dat, pe la amiaza, ma suna sotul sa imi spuna ca nu se simte prea bine, si si-a controlat oxigenul (ca avem pulsoximetru , de cand a inceput pandemia - inainte nici nu stiam ca exista asa ceva) si arata niste valori extrem de mici, ceva pe la 60% - si nu se mai ridica. (dupa aceea si-a revenit oxigenul, nu stiu ce o fi fost). A mers la o farmacie, sa cumpere un test rapid de covid-19. Cand a facut testul, imediat a iesit pozitiv. M-a sunat, si am avut un atac de panica! Am inchis imediat calculatorul, mi-am anuntat colegii si seful, si am plecat. Mi-am facut si eu testul, care a iesit negativ. Suntem vaccinati, amandoi, el cu Pfizer, eu cu Astra Zeneca. El are rapelul in aprilie, eu in mai. Acuma era timpul ca sotul sa faca si doza 3, insa nu a apucat. Eu urma sa fac doza 3 dupa 18 noiembrie, Se aman

De cand cu pandemia asta, in 2020, poate prin aprilie sau mai, a avut un portughez ideea geniala sa creeze un grup pe facebook: What do you see from your window?  Toata lumea intra in lock-down, era ca si cum s-ar fi oprit timpul, s-au inchis toate cluburile, restaurantele, s-a inchis tot afara de magazinele alimentare si spitale, seara nu mai aveai voie sa iesi din casa dupa o anumita ora. De fapt, si ziua s-a facut program la iesirea din casa, batranii au avut prioritate intre anumite ore, si cei cu catei aveau voie sa iasa cu animalutele sa isi faca nevoile. In Europa, cel putin, s-au inchis si granitele. Avioanele au incatat sa zboare. Totul a devenit ca intr-un film de groaza. S-au inchis multe locuri de munca, si foarte multe firme au reusit sa continue activitatea cu angajatii lucrand de acasa. In ciudatenia asta, animalele au inceput sa apara in mod ciudat -  erau porumbei care umblau pe strada, ca nu prea erau masini, se auzeau pasarile ca niciodata, pisici traversau lenese dr

 M-am tot gandit sa imi cumpar si eu un laptop - nu pentru ca ar fi la moda, insa am ajuns la concluzia ca imi trebuie. Lucrez destul de mult pe calculator, de fapt, cand nu trebuie sa fac de mancare sau curatenie, lucrez pe calculator, citesc pe calculator, ascult muzica de pe un dispozitiv electronic, calculatorul, telefonul, tableta, sutn cu adevarat o anexa a mea. Am si tableta (tablete - mica, mare, ce sa-i faci), am si Kindle , dar se pare ca nu ajunge. Initial am avut, in afara de desktop-pc si smartphone , tableta .- o foloseam pe post de GPS si de citit carti de pe ea - pentru asta o mai folosesc si acuma - descarci un reader si poti citi orice fel de fisier. A fost perfect o vreme, o luam in concedii, in excursii, peste tot, cu o multime de carti pe ea, si un stick plin de carti, just in case! Apoi tot am citit despre  Kindle , ca daca citesti mult, e bine sa iti cumperi, ca se vede mai bine, nu strica ochii, tine bateria mult de tot, poti citi si daca e soare - si mi-am lua

 Adevaratele necazuri 2020 - un an greu, dificil, si de neinteles. A fost un tavalug de probleme, de restrictii, a inceput cu marea Stare de Urgenta - cand eram mici copii la numarul de infectari cu covid, iar acuma, dupa mai bine de un an, lucrurile stau mult mai rau, insa avem vaccinuri - cine ar fi crezut ca in doar cateva luni se pot concepe vaccinuri! Da, stau si ma gandesc la toate care s-au petrecut de un an in coace. Sunt trista, mi-e greu sa scriu, si totusi, ceva ma impinge si ma sacaie in cap - "scrie, scrie, scrie ..." Totul parea, oarecum perfect, in conditiile astea total aiurea. Mama mea era singura, in alt oras, bolnava, de foarte multi ani cu o pareza pe partea dreapta. Singura si incapatanata, de mult timp o chemasem la mine, dar nu vroia sa isi paraseasca orasul, casa.  Baza ei era fratele ei, care mergea saptmanal la ea, sa-i duca de mancare, uneori sa o mai duca in vizita la el. Asa ca nu vroia sa se mute de acolo. Erau dou frati, erau orfani, parintii lo