Ar fi fost ziua ei, dar ea are zile infinite acuma
Azi, in 6 februarie, ar fi fost ziua ei, a mamei mele. Dar ea nu mai exista. De 3 ani. Timpul are alta dimensiune, ba imi pare mult, ba imi pare ca nu demult a fost. Nu mai stiu daca a trecut mult sau putin de la ziua aia sinistra in care mama a plecat. Din bratele mele. Sd-a dus dintr-o data, a apucat sa imi spuna ca o doare ceva in mijlocul pieptului. Sedea pe pat. Si s-a lasat intr-o parte, spre stanga. Si nu si-a mai revenit niciodata. Corpul ei iubit a cedat, dupa ani de nedreptate a naturii, pentru ca avea pareza pe partea dreapta. Si nu a cedat, a luptat si asa, facea de toate doar cu mana stanga. Dar nu dupa ce s-a dus tata, cu 6 ani inaintea ei. Pentru ca a fost puternica pentru el, trebuia sa munceasca pentru el, sa il ingrijeasca. Dar el a plecat, si ea a ramas singura, plangand zilnic dupa el. Cu mustrari de constiinta pentru fiecare cearta. O fata oarecum trista, resemnata. Un om vitregit de mic copil, cand ea, de trei ani, si fratele ei de un an, au ramas orfani. Doi f