Doua mii douazeci .... si unu
Adevaratele necazuri 2020 - un an greu, dificil, si de neinteles. A fost un tavalug de probleme, de restrictii, a inceput cu marea Stare de Urgenta - cand eram mici copii la numarul de infectari cu covid, iar acuma, dupa mai bine de un an, lucrurile stau mult mai rau, insa avem vaccinuri - cine ar fi crezut ca in doar cateva luni se pot concepe vaccinuri! Da, stau si ma gandesc la toate care s-au petrecut de un an in coace. Sunt trista, mi-e greu sa scriu, si totusi, ceva ma impinge si ma sacaie in cap - "scrie, scrie, scrie ..." Totul parea, oarecum perfect, in conditiile astea total aiurea. Mama mea era singura, in alt oras, bolnava, de foarte multi ani cu o pareza pe partea dreapta. Singura si incapatanata, de mult timp o chemasem la mine, dar nu vroia sa isi paraseasca orasul, casa. Baza ei era fratele ei, care mergea saptmanal la ea, sa-i duca de mancare, uneori sa o mai duca in vizita la el. Asa ca nu vroia sa se mute de acolo. Erau dou frati, erau orfani, parintii lo